Circus maximus!** Mititelu și bodyguarzii săi au scos ieri circul din baza sportivă, deși maghiarii aveau acte în regulă

Redactor:
Adrian Iosub
Circus maximus!** Mititelu și bodyguarzii săi au scos ieri circul din baza sportivă, deși maghiarii aveau acte în regulă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prezent de ani de zile la figurat, circul a ajuns de ieri, la
propriu, la Craiova. Ieri-dimineață, Adrian Mititelu și angajații
săi au evacuat mai multe tiruri, rulote și autoturisme aparținând
circului „Safari” din Ungaria, care se instalase în parcarea din
dreptul terenurilor de antrenament ale Universității, din lateralul
stadionului „Ion Oblemenco”.

Compania de circ obținuse autorizație de la Primăria Craiova, dar
și de la DJST Dolj, proprietara terenului în cauză, pentru a-și
desfășura spectacolele în acel loc în perioada 4-17 iulie, însă
Mititelu nici nu a vrut să audă de așa ceva. Practic, dacă cei de
la circ și‑ar fi instalat „baza” în acel loc, jucătorii
Universității ar fi urmat să se antreneze aseară în preajma
elefanților sau a tigrilor. „E o bătaie de joc, dacă se mai mira
cineva ce ni se întâmplă în orașul ăsta. E o chestie politică, de
partid. Ei spun că au autorizații, dar cum poți să aduci 70 de
animale în incinta unei baze sportive? Suntem de 44 de ani pe acest
stadion. E bătaie de joc”, a tunat Adrian Mititelu sub ochii
nedumeriți ai polițiștilor și jandarmilor care au asistat pasiv la
tot scandalul.

„Mititelu
ne-a făcut porci!”

Reprezentanții circului se apără și spun că nu au făcut nimic
ilegal, atât timp cât au toate autorizațiile necesare. „Au venit
mai întâi niște bodyguarzi, după aceea a venit și domnul Mititelu,
pe care îl știam doar de la televizor. Ne-a spus că suntem niște
porci, că vrem să lăsăm animalele să-și facă nevoile pe terenurile
dânsului. Nici vorbă de așa ceva, noi nu avem nimic cu nimeni, nu
ne duceam pe stadion, în niciun caz. Am plătit toate taxele. Am
investit deja 150 de milioane de lei în publicitate și în
organizarea evenimentului”, a declarat Petrică Bulzan,
administratorul circului.

„Universitatea ocupă abuziv baza sportivă”

Natalia Andrei, directoarea DJST Dolj, a declarat ieri pentru
ProSport că Mititelu a făcut ieri un abuz și că toate terenurile de
joc și de antrenament folosite de Universitatea Craiova sunt în
proprietatea statului. „Terenul care a fost închiriat celor de la
circ e în proprietatea MTS și totul s-a făcut cu aprobarea DJST
Dolj și a Primăriei Craiova. Oamenii erau disperați când au fost
evacuați că li se îmbălnăveau animalele. Bodyguarzii lui Mititelu
i-au înjurat fără niciun drept pe bieții oameni, mai ales că
Universitatea ocupă abuziv această bază sportivă. Contractul dintre
clubul lui Mititelu și primărie e reziliat”, a declarat Natalia
Andrei.

Mititelu amendat, circul s-a mutat!

Chiar dacă a fost amendat cu 200 de lei pentru tulburarea ordinii
publice, Adrian Mititelu și-a atins scopul: circul nu se mai
amplasează în incinta bazei „Ion Oblemenco”. „Chiar dacă aveam
autorizație, am decis să renunțăm la locația aia. Dupa atâta
țigănie, era aiurea să mai mergem acolo. O să ne așezăm lîngă
Kaufland”, a declarat Petre Buzan, reprezentantul circului
„Safari”.

După acest scandal, cei de la circ ne pot da în judecată fără
nicio problemă. Și totul din vina lui Mititelu. Nici nu vreau să mă
gândesc ce se putea întâmpla dacă murea vreun animal

Natalia Andrei, director DJST Dolj

E o bătaie de joc. Cum poți să aduci 70 de animale în incinta unei
baze sportive?

Adrian Mititelu, patron Universitatea

25 de lei pe oră
este chiria plătită de circul „Safari” pentru a închiria terenul
din apropierea stadionului „Ion Oblemenco”

E dreptul lui Mititelu să spună ce vrea. Contractul dintre
primărie și Universitatea a fost oricum reziliat și așteptăm ca
justiția să-și facă datoria

Mărinică Dincă, primar delegat Craiova

INEDIT
Bunică a câștigat titlul național la
minifotbal

Fostul atacant al Gloriei Buzău, Romică Bunică (foto), ajuns
celebru după ce a marcat în poarta Stelei într-un meci pe care
echipa din Ghencea trebuia să-l câștige, a devenit în weekend
campion național la minifotbal. În finala disputată la Timișoara,
echipa Consiliului Județean Buzău, cu Bunică în mare formă, a
învins-o după lovituri de departajare pe Magic Difpress Iași, scor
2-1.

FC VASLUI
„Constantin Zotta are puteri depline”

Patronul Adrian Porumboiu l-a numit, începând de ieri, pe
Constantin Zotta în funcția de președinte executiv al clubului FC
Vaslui pentru următorii trei ani. „Aveam nevoie de o reorganizare
la club, iar Zotta a fost adus în funcția de președinte executiv. A
avut rezultate bune la Rapid și sper să facă treabă și la Vaslui.
Are puteri depline la club”, a spus Porumboiu.

ARBITRI
Deaconu conduce returul barajului pentru Liga
I

Comisia Centrală a Arbitrilor l-a desemnat pe Alexandru Deaconu să
conducă meciul decisiv dintre Voința Sibiu și Săgeata Năvodari (0-0
în tur), contând pentru returul barajului de promovare în Liga I,
în urma căruia va fi desemnată cea de-a cincea echipă promovată.
Deaconu va fi ajutat de asistenții Adrian Vidan și Eduard
Dumitrescu. Partida dintre Voința Sibiu și Săgeata Năvodari va avea
loc mâine, cu începere de la ora 18:00.

„U”
CLUJ
E oficial. Amical cu Valencia pe 5 august în
Anglia!

Ceea ce a fost un zvon săptămâna trecută s-a confirmat ieri.
Universitatea Cluj va juca un meci amical împotriva echipei
spaniole FC Valencia, în pauza de campionat prilejuită de amicalul
România – Argentina. Partida se va disputa la 5 august, în Anglia,
la Warrington. Cu două zile mai devreme, elevii lui Ionuț Badea vor
evolua în compania grupării de amatori Norwich Victoria, care
evoluează în liga a VII-a din Anglia.

CS MIOVENI
Voicu, în cantonament la Sinaia

Nou-promovata CS Mioveni a plecat de ieri-dimineață în cantonament
la Sinaia, urmând să stea la munte 12 zile. Cu lotul lui Ionuț Popa
se află și fundașul dreapta Ionuț Voicu, venit liber de contract,
după ce a fost în ultimele sezoane la FC Brașov, fotbalistul
semnând un contract pe un an cu argeșenii. (Alin MARCU)

Lotul deplasat la Sinaia
Portari: Popescu, Coca. Fundași: I. Voicu, Olteanu, B. Stoica,
Miulescu, Baicu, Neagu. Mijlocași: Enache, Huzuneanu, Săndulescu,
Vladu, Gălan, Neaga, Coșereanu, Lircă, G. Sandu. Atacanți: Nilă,
Cl. Ionescu, Ayza, Nicolae Dică, Tănasă, Mandea

Articol scris de Mihai Popescu și Adrian Iosub

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor 😢
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor…
Președintele Federației din Kosovo a rostit opt cuvinte, după abandonarea meciului de pe Arena Națională
Președintele Federației din Kosovo a rostit opt cuvinte, după abandonarea meciului de pe Arena Națională
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo!
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo! "Comisia reţine ce am făcut.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut…
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Doliu în muzica populară. S-a stins o mare voce: Cerul a câștigat un înger!
Doliu în muzica populară. S-a stins o mare voce: Cerul a câștigat un înger!
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Jake Paul îl învinge pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Jake Paul îl învinge pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea de suferit
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea…
×